Dăm viață agriculturii

Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare

Dăm viață agriculturii

Normele metodologice de aplicare a Legii îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.872/2005 au fost completate si actualizate prin Hotararea de Guvern din data de 31.08.2022

Citește mai departe…

Infrastructura de irigații este pregătită pentru funcționare în condiții optime

Citește mai departe…

Începe depunerea facturilor pentru decontarea cheltuielilor aferente consumului de energie electrică în irigații, la filialele ANIF

Citește mai departe…

Sub conducerea directorului Sandu Damian, ANIF Vaslui revine la ceea ce a fost odinioarã

Sub conducerea directorului Sandu Damian, ANIF Vaslui revine la ceea ce a fost odinioarã

NVESTITII…Scãpatã de “bagheta” unui director afon în ceea ce priveste activitatea unei astfel de Agentii, ANIF Vaslui îsi revine încet, încet si începe sã lucreze pentru fermieri. Cu investitii de peste 50 de milioane de lei, fostele instalatii de irigatii din judet încep sã prindã viatã. Zilele trecute, a fost datã încã o astfel de statie în folosintã, cea de la Pogãnesti. ANIF a declansat campania de irigatii din anul 2020, pe fondul precipitatiilor sãrace din iarna trecutã. Astfel, dupã ce au fost pornite sistemele de irigatii de la Mânjesti, cu o suprafatã de 595 hectare, Agentia a reusit, în timp record sã facã acelasi lucru în zona Albita – Fãlciu, zonã unde vor fi irigate 16.937 de hectare. În cadrul acestui obiectiv de investitii, se vor reabilita 4 statii de pompare, 38.221 km canale de irigatii si 15 constructii hidrotehnice (12 podete si 3 stãvilare). O altã piatrã de încercare a directorului Sandu Damian este legatã de recuperarea celor 12 acumulãri de apã de pe teritoriul judetului, la care a renuntat, cu usurintã, vechea conducere a agentiei.

ANIF Vaslui este alãturi de toti fermierii si de toate organizatiile utilizatorilor de apã din judet, într-o perioadã în care cantitãtile de precipitatii nu sunt cele asteptate de cãtre cei care lucreazã în agriculturã. La nivelul Agentiei Nationale de Îmbunãtãtiri Funciare, Filiala Teritorialã de IF Vaslui, pentru campania de irigatii 2020 s-au încheiat contracte multianuale sau sezoniere pentru asigurarea nivelului optim al apei de irigatii pentru o suprafatã totalã de 16.937 hectare în amenajarea de irigatii Albita-Fãlciu si 595 hectare în amenajarea de irigatii Mânjesti. Este momentul de reviriment al acestui sector care, înainte de 1989, însuma peste 30.000 de hectare, în tot judetul. Anul trecut, Vasluiul a fost trecut într-un program national pentru reabilitarea si modernizarea sistemelor de irigatii, prin care judetul a beneficiat de finantãri de peste 10 milioane de euro, pentru sistemul Albita-Fãlciu. Banii au fost alocati pentru reabilitarea a patru statii de pompare de bazã, reabilitare si modernizare pe 38 kilometri canale de irigatii, plus reabilitarea mai multor constructii hidrotehnice, ce urmeazã sã asigure necesarul de apã pentru o suprafatã de 10.075 hectare. Apa se va livra pe mãsura solicitãrilor de la beneficiari, anuntã directorul ANIF Vaslui. Toate cantitãtile de apã sunt gratuite. Zilele trecute, directorul Sandu Damian a anuntat faptul cã investitia la statia de pompare de la Pogãnesti a ajuns la final si instalatia poate deservi acum agricultorilor. „Filiala Teritorialã de Îmbunãtãtiri Funciare Vaslui a pus în functiune, în cadrul Programului National de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigati, statia de pompare SPR1 Pogãnesti si canalul de alimentare pentru irigatii CA 2 în lungime de 8630 m, realizati în obiectivul de investitii Reabilitarea infrastructurii principale de irigatii din amenajarea Albita-Fãlciu. Punerea în functiune a acestei statii de pompare asigurã irigarea unei suprafete 3145 hectare pe care este infiintatã OUAI Pogãnesti. Aceastã statie de pompare asigurã prelevarea apei din râul Prut si pomparea acesteia în canalul de irigatii CA2 ce deserveste punctele de livrare SPP4,SPP5 si SPP6 apartinând Organizatiei Utilizatorilor de Apã pentru Irigatii Pogãnesti. Reabilitarea statiei de pompare SPR1-Pogãnesti a constat în refacerea prizei la râul Prut, înlocuirea celor douã conducte de aspiratie din metal de 900 mm, ce erau într-un stadiu avansat de coroziune, cu conducte PAFSIN cu diametrul nominal DN 900 mm, înlocuirea a patru agregate de pompare cu agregate de pompare noi, cu un debit nominal de 2340 mc/h si o înãltime de pompare de 7,5 m, înlocuirea instalatiilor hidomecanice, înlocuirea instalatiilor electrice, reabilitatea instalatiei de amorsare a pompelor, înlocuirea conductei de refulare existente cu alta nouã cu diametrul de 1000 mm, precum si efectuarea de lucrãri de reabilitare a clãdirii statiei de pompare si a împrejmuirii acesteia. Statia SPR1 Pogãnesti, fiind o statie de pompare reversibilã, poate asigura si pomparea apei în râul Prut din incinta de desecare Albita-Fãlciu de pe o suprafatã de 2430 hectare. La nivelul judetului Vaslui, suprafata totalã contractatã pentru irigatii este de de 14.465 hectare si, pânã în prezent, s-a irigat o suprafatã totalã de 5556,6 hectare pe care sunt infiintate culturi de grâu, porumb, sfeclã de zahãr, floarea -soarelui, plante furajere si livadã. Livrarea apei de irigatii la punctele de livrare s-a efectuat si se efectueazã gratuit, iar cheltuielei aferente sunt suportate de cãtre ANIF în limita bugetului aprobat de Ministerul Agriculturii si Dezvoltãrii Rurale”, a spus directorul Damian.

Directorul Damian vrea înapoi acumulãrile pierdute de vechea conducere

O piatrã grea de încercare pentru directorul ANIF Vaslui, Sandu Damian, este legatã de recuperarea celor 12 acumulãri de apã de pe teritoriul judetului Vaslui cedate de fosta conducere a agentiei, cu mare usurintã. Realizarea acestui obiectiv va face posibilã noi investitii în retelele de captare si distribuirea apei pentru irigatii. “În urma unor studii amãnuntite, acumularea de la Solesti a fost introdusã în lista acumulãrilor viabile si apa ar putea veni în sprijinul fermierilor din Solesti sau Miclesti. Sistemele de irigatii vin în sprijinul acetora asigurându-le un necesar de apã pentru recolte mari constante, fãrã a mai sta la mila ploilor”, spune directorul Damian. Cât despre modul în care ANIF Vaslui a renuntat la cele 12 acumulãri, discutiile sunt legate de pregãtirea pe care o avea fostul director în acest domeniu. De aceea, sustin unii specialisti, acesta a luat decizia de a renunta la ele. “Lucrãrile de întretinere a barajelor de acumulare sunt lucrãri complexe care necesitã o pregãtire în domeniu. Fãrã sã stii cum functioneazã aceste lucruri, nu poti decât sã admiti cã esti depãsit de situatie si sã te speli pe mâini”, sustin unii specialisti din domeniu.

Citeste articolul integral pe: http://www.vremeanoua.ro/sub-conducerea-directorului-sandu-damian-anif-vaslui-revine-la-ceea-ce-a-fost-odinioara?fbclid=IwAR04p9UYrav2EnWAQdv0rcwZ1GudKRUWttz9pae3IBMzbWKJHUaYULeQS6Q

Intalnire de lucru la Statia Puieni: Oficiali MADR, parlamentari de Giurgiu, primari, specialisti ANIF, fac front comun pentru refacerea sistemului de irigatii

Informația de Giurgiu – LINK CĂTRE ARTICOL

“Refacerea sistemului de irigații este un obiectiv extrem de important și necesar –  a declarat nu o dată secretarul de stat in Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale. Am constatat, cu totii, la fața locului, că principala  preocupare în ultimii ani a fost să distrugem, nu să construim. Vom prioritiza lucrările, astfel încât să se facă reabilitarea infrastructurii principale acolo unde sunt şi beneficiari. Misiunea noastră este una deloc usoară , dar nu imposibilă , a conchis Gheorghe Stefan.

Marti, 5 mai 2020, secretarul de stat in MADR, Gheorghe Stefan, deputatii Toma Petcu si Alexandru Andrei, reprezentantii ANIF si primari din mai multe comune giurgiuvene: Cătălin Corbea, Prindu, Constantin Stoica, Colibasi, Aurel Enache, Comana, Dumitru Văcaru, Gostinu, au avut o intalnire de lucru la SPP Puieni, o statie de pompare care poate asigura apa pentru irigarea unei importante suprafete agricole: 15.000 ha. Statia se află intr-un program de reparatii curente. Daca in urma cu 10 zile, la acest obiectiv important era prea multă liniste, lucru constatat la fata locului de Gheorghe Stefan, ei bine de această dată locul era un furnicar. Recomandările oficialului MADR au fost respectate de conducerea ANIF Giurgiu care, beneficiind de sustinerea ministerului a notificat constructorul să se apuce de treabă. Asa s-a intamplat. Acum se scoteau pompele pentru a fi trimise la reparat, se efectuau suduri si alte operatiuni necesare punerii in functiune.

Discutiile dintre secretarul de stat – Gheorghe Stefan, reprezentantul ANIF national si judetean, parlamentarii giurgiuveni – Alexandru Andrei si Toma Petcu si primari din zonă au reiterat necesitatea refacerii sistemului de irigatii in judetul Giurgiu, un judet preponderent agricol. In zonă sunt constituite Organizaţii de Utilizatori de Apă pentru Irigaţii, fermierii sperand astfel la irigarea terenurilor si la accesarea de fonduri pentru finanţarea şi modernizarea reţelei secundare de irigaţii. Din păcate, in ultimii ani, s-a facut prea putin  pentru refacerea statiei de la Puieni si intreaga infrastructură de canale de aductiune. Acum, cu sprijinul direct al MADR si cu sustinerea nemijlocită a parlamentarilor PNL care sustin refacerea sistemului de irigații, un obiectiv extrem de important și necesar, prin modernizarea infrastructurii de irigatii, abandonată ani la rand, pentru ca aceasta sa redevina ceea ce a fost candva. Se lucreaza intens, cu măsuri clare si pe termen scurt, astfel incat intr-un timp scurt, statia să fie repusă in functiune. Termenul inaintat de expertii ANIF, confirmat si de constructor, este inceputul lunii iunie, dată pană la care stația va fi repusă partial in functiune.  

Potrivit oficialilor ministrului agriculturii, la acest moment, se fac verificări cu privire la modul în care au fost făcute lucrările de reabilitare a infrastructurii principale în ultimii 3-4 ani și că nu se știe deocamdată a cui este vina că nu se pot iriga suprafețele care au beneficiat de investiții. Acesta a dat asigurări că vor fi repornite toate sistemele care pot fi făcute funcționale și că va fi regândită strategia în domeniul irigațiilor, întrucât schimbările climatice afectează dramatic sectorul agricol, iar securitatea alimentară a României poate fi grav afectată.

Sistem de irigaţii modern pus în funcţiune de ANIF pe Valea Prutului, în judeţul Vaslui, după 11 ani de pauză

În contextul secetei severe ce ameninţă agricultura din zona Moldovei, reprezentanţii Agenţiei de Îmbunătăţiri Funciare Vaslui au reuşit să pună în funcţiune un sistem de irigaţii modern pe Valea Prutului, urmând ca alte staţii de pompare să fie date în folosinţă în perioada următoare.

Râul  Prut este cunoscut  încă din Antichitate, despre acesta  scriind însuşi marele istoric grec Herodot. În decursul istoriei străvechiul  râu a  avut o importanţă  economică  deosebită, a fost multă vreme navigabil cu mici ambarcaţiuni, iar  valea  sa  bogată în terenuri  roditoare  este  o  adevărată  comoară  pentru  fermierii din satele  din  împrejurimi.

Pentru  a  veni  în  sprijinul fermierilor de pe Valea  Prutului, grav afectaţi  de seceta pedologică extremă, ANIF-Filiala  Teritorială  de Îmbunătăţiri Funciare Vaslui a pus în  funcţiune  în  avans  cu circa o lună faţă de graficul de execuţie stabilit iniţial, staţia de pompare SPR 3 Bumbăta.

Obiectivul face parte din investiţia „Reabilitarea infrastructurii principale de irigaţii din amenajarea Albiţa Fălciu, judeţul Vaslui”. Inclus în Programul  Naţional  de  Reabilitare  a  Infrastructurii Principale de Irigaţii din  România, proiectul ce vizează sistemul de irigaţie de pe Valea Prutului are o valoare de peste 10 milioane de euro. 

Pusă în funcţiune după 11 ani de pauză, staţia de pompare de la Bumbăta asigură  prelevarea din râul  Prut a unui debit de circa 18.000 mc /h pentru irigarea unei suprafeţe de 5.103 ha. 

„Prin reabilitarea acestei staţii de pompare, Filiala Teritorială de IF Vaslui a intermediat legătura  străveche dintre râul Prut şi fermierii din această zonă, asigurând prin apa dătătoare de viaţă, condiţii prin care fermierii să poată obţine producţii sigure şi stabile. Staţia de pompare SPR3 Bumbata asigură şi funcţia de pompare a apei de desecare în râul Prut provenită de pe o suprafaţă amenajată pentru desecare de 5.655 hectare. Odată cu punerea în funcţiune a staţiei a fost dat în exploatare canalul de irigaţii existent care a fost reabilitat în cadrul aceluiaşi obiectiv de investiţii. Canalul, cu o lungime de 3.500 m, asigură transportul apei de la SPR3 la mai multe puncte de livrare aparţinând OUAI Lunca Banului şi OUAI Oţetoaia pentru irigarea unei suprafete de 2.109 ha”, a precizat directorul ANIF Vaslui, Sandu Damian.

Primul punct de livrare deservit de acest canal este staţia de punere sub presiune SPP 11 aparţinând  OUAI Lunca  Banului  care a  fost  modernizată în două etape cu fonduri europene, respectiv  prin  submăsura  125-a din PNDR 2007-2013 şi  submăsura  4.3.1-componenta de irigaţii din  PNDR 2014-2020.

Potrivit reprezentanţilor ANIF Vaslui, staţia de pompare SPR3 Bumbata mai  poate  asigura  apă  pentru   irigarea  unei  suprafeţe  1.983  de ha  pe care s-a constituit OUAI  Vetrişoaia şi care are în  implementare un proiect de reabilitare a infrastructurii secundare de irigaţii de la plotul SPP12 prin submăsura 4.3.1.- componenta de irigaţii în cadrul PNDR 2014-2020, precum şi pentru o suprafaţa de 1.011 ha în cadrul căreia sunt contractate parţial suprafeţe pentru irigaţii prin contracte sezoniere pentru anul 2020. 

„Transportul  apei la punctele de livrare aparţinând acestei organizaţii se va face prin infrastructura  principală de irigaţii din administrarea ANIF- Filiala de IF Vaslui şi va fi modernizată în a doua etapă în cadrul  Programului  Naţional de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigaţii din România. Modernizarea se va realiza în cadrul unui nou proiect de invesţii prin care se va reabilita o staţie de repompare şi 11,47 km de canale de alimentare şi de distributie a apei pentru irigaţii şi care în prezent se află în faza de proiectare. Pentru continuarea lucrărilor de reabilitare a infrastructurii principale de irigaţii la obiectivele de investiţii din cadrul Programului National de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigaţii din România, Guvernul a alocat în acest an suma de 232 milioane de lei”, a completat directorul ANIF Vaslui.

Irigaţii gratuite La  nivelul judeţului Vaslui suprafaţa contractată  pentru irigaţii este de 14.465 ha, dintre care 13.870 ha în Albiţa – Fălciu şi 595 ha în amenajarea de irigaţii Mânjeşti.

Până în prezent, la nivelul judeţului Vaslui, s-a irigat o suprafaţă de 1087 ha, dintre care 120,5 ha în  amenajarea  Mânjeşti  şi 967 ha în  amenajarea de irigaţii Albiţa-Fălciu. Culturi irigate sunt grâu, sfeclă  de  zahăr, floarea –soarelui, porumb, plante furajere precum şi suprafeţe pe care sunt înfiinţate livezi. Livrarea apei de irigaţii la punctele de livrare s-a efectuat gratuit, potrivit legislaţiei în vigoare, cheltuielile fiind suportate de către ANIF, în limita bugetului aprobat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale de la bugetul de stat.

În perioada urmatoare, potrivit conducerii ANIF- Filiala de IF Vaslui, se vor pune in functiune înca două staţii de pompare si aproximativ 8,6 km canale de irigaţii reabilitate, care în prezent sunt realizate în procent de aproximativ 70% în cadrul obiectivului de investiţii „Reabilitarea infrastructurii principale de irigaţii din amenajarea Albiţa Fălciu,jud.Vaslui”, venind astfel în sprijinul fermierilor de pe Valea Prutului.

Citeste mai mult: adev.ro/q9nkon

Seceta nu ține cont de pandemie! ANIF Brăila, gata să livreze apă pentru irigații

 Obiectiv Vocea Brăilei – LINK CĂTRE ARTICOL

în tot judeţul, inclusiv în Insula Mare, există deja 180 km de canale magistrale pline cu apă pentru irigat • ANIF a încheiat contracte de livrare a apei cu 320 fermieri brăileni, pentru o suprafaţă totală de 217.000 hectare

Vântul care nu mai conteneşte, uscarea pământului dar şi deficitul de apă din sol precum şi temperaturile în creştere care se anunţă – toate acestea fac din irigat o prioritate de sezon pentru fermierii brăileni, mai ales că aceştia au început deja semănăturile de primăvară.
Aşa se face că sucursala brăileană a Agenţiai Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare (ANIF) a început să îşi mobilizeze în forţă resursele, fiind deja pregătită să livreze apă acolo unde se primesc cereri. “În paralel cu lucrul pe cele 12 şantiere de reabilitare a sistemelor de irigaţii din judeţ, am trecut preventiv la umplerea deja cu apă a 80 km de canale principale. Concret, de miercuri noaptea se pompează apă către Terasa Viziru şi Ialomiţa-Călmăţui, staţiile de la Lacu Rezi se vor pune sub tensiune, iar pentru Terasa Brăilei , canalul dintre Gropeni şi Urleasca este plin. Aşa se va întâmpla şi sâmbătă, 28 martie, cu canalul dintre Dunăre şi Romanu. Pentru bazinele legumicole, deocamdată nu sunt cereri de apă. Şi încă o precizare: în Insula Mare a Brăilei, 100 km de canale sunt pline cu apă şi se irigă”, ne-a declarat Vasile Turcitu, directorul general al ANIF Brăila.

Acesta a mai precizat că există 23 staţii de bază şi 32 de repompare pregătite  să satisfacă necesarul de apă, iar  în ceea ce priveşte contractele încheiate cu agricultorii brăileni, ele sunt în număr de 320, pentru o suprafaţă totală de 217.000 hectare.