Dăm viață agriculturii

Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare

Dăm viață agriculturii

Normele metodologice de aplicare a Legii îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.872/2005 au fost completate si actualizate prin Hotararea de Guvern din data de 31.08.2022

Citește mai departe…

Infrastructura de irigații este pregătită pentru funcționare în condiții optime

Citește mai departe…

Începe depunerea facturilor pentru decontarea cheltuielilor aferente consumului de energie electrică în irigații, la filialele ANIF

Citește mai departe…

Având în vedere declanșarea stării de urgență, Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare a decis să restricționeze accesul în instituție pentru TOATE persoanele străine. În toată această perioadă, comunicarea între unitatea centrală, filialele teritoriale și colaboratorii săi se va face strict prin mijloace electronice: e-mail și telefon. De asemenea, nu vor mai avea loc în toată această perioadă audiențe la conducerea ANIF.

Până la ieșirea din starea de urgență, Consiliul Tehnico-Economic al ANIF își suspendă activitatea. De asemenea, solicităm inclusiv suspendarea lucrărilor Comisiei de atestare a persoanelor fizice și juridice care își manifestă intenția de a desfășura, pe terenuri din domeniul agricol, activități de îmbunătățiri funciare, studii, proiectare, executare de lucrări și servicii și/sau de fabricare a instalațiilor de irigat, organizată și coordonată de direcția de specialitate care răspunde de sectorul de îmbunătățiri funciare din MADR.

ANIF transmite tuturor Organizațiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigații și tuturor fermierilor că nu vor fi probleme în asigurarea apei pentru irigații în campania din acest an.  Aceștia sunt încurajați să semneze în continuare contracte multianuale și sezoniere pentru livrarea apei. ANIF vine în întâmpinarea acestora și anunță că, în această perioadă, încheiarea contractelor nu se sistează, dar contractele se vor transmite numai prin format electronic, pentru evitarea contactului direct.  De asemenea, lucrările de Intreținere și Reparații și lucrările din Programul Național de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații (PNI) se vor desfășura într-un ritm normal,  conform contractelor.

ANIF anunță și faptul că, începând cu data de 12 martie,  a luat o serie de măsuri pentru a preîntâmpina răspândirea noului CORONAVIRUS (Covid – 19).  Astfel, în perioada 12.03.2020 – 31.03.2020, perioadă care se poate prelungi ca urmare a stării de urgență, programul de lucru la Unitatea Centrală se va desfășura în două intervale orare: luni – joi: 08.00 – 16.30, vineri: 08.00 – 14.00 și luni – joi: 10.00 – 18.30,  vineri: 10.00 – 16.00.  Activitatea se va desfășura în așa fel încât să se asigure prezența a 50% din personalul fiecărui compartiment pentru fiecare interval de program. Conducerea Filialelor Teritoriale va trebui, la rândul său, să stabilească un program de lucru pentru salariați menit să prevină răspândirea noului Coronavirus.

Pe durata programului de lucru, personalul Agenției are obligația să nu părăsească sediul unde își desfășoară activitatea fără acordul conducerii. Părăsirea sediului instituției se va face cu acordul șefului și se va trece în registrul de la intrarea in instituție în care se va evidenția locul deplasării, ora de ieșire și ora de întoarcere.

Personalul Agenției care prezintă semne de înrăutățire a stării de sănătate va rămâne acasă, va contacta medicul de familie telefonic și își va înștiința șeful ierarhic.

În cadrul instituției, se va evita pe cât este posibil contactul între salariații compartimentelor funcționale.

În situația în care personalul Agenției nu poate să fie prezent la locul de muncă sau  vor exista restricții de circulație se va primi acordul de a accesa, și de la domiciliu, e-mailul de serviciu. Ținând cont de declararea stării de urgență și măsurile luate pentru prevenirea infectării sau răspandirii noului CORONAVIRUS (Covid-19), facem apel la calm și la respectarea regulilor esențiale de igienă!