Dăm viață agriculturii

Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare

Dăm viață agriculturii

Normele metodologice de aplicare a Legii îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.872/2005 au fost completate si actualizate prin Hotararea de Guvern din data de 31.08.2022

Citește mai departe…

Infrastructura de irigații este pregătită pentru funcționare în condiții optime

Citește mai departe…

Începe depunerea facturilor pentru decontarea cheltuielilor aferente consumului de energie electrică în irigații, la filialele ANIF

Citește mai departe…

Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare a încheiat cu fermierii, până la această dată, contracte multianuale și sezoniere de irigații pentru o suprafață de 827.242 ha. Suprafață totală pe care ANIF o are pregătită pentru contractare și irigare este de 1.045.183 ha.

„Încurajăm toți fermierii care încă nu au încheiat contracte pentru livrarea apei să meargă la Filialele Teritoriale de Îmbunățiri Funciare pentru a face pașii necesari pentru acest lucru.  Perioada de încheiere a contractelor este în plină desfășurare, așa că putem ajunge să acoperim 100%  din suprafață”, a declarat directorul general ANIF, Ștefan Constantin.

Din cauza lipsei de precipitații din ultima perioadă,  campania de irigații a demarat în acest an încă din cursul lunii martie, în județe precum Botoșani și Galați. Potrivit informațiilor transmise din teritoriu, sunt premise ca și în alte județe campania de irigații să înceapă mai devreme.

Până în prezent, ANIF a încheiat prin filialele teritoriale 742 contracte, din care 617 multianuale și 125 sezoniere. Suprafața cea mai mare pentru care s-au încheiat contracte este la Filiala Teritorială Brăila, cu 216.328 ha și 314 contracte, urmată de Filiala Teritoriala Galați, cu 101.154 ha și 26 de contracte, și Filiala Teritorială Ialomița, cu 63.507 ha și 22 contracte.  

În anul 2019, suprafața pe care s-au aplicat udări, inclusiv în luna decembrie, a fost de 747.776 ha, din care 283.644 ha udarea I,  iar suprafața contractată a fost de 837.639 ha.

ANIF anunță fermierii că și în acest an apa pentru irigații până la punctele de livrare este gratuită, prin fonduri asigurate de la bugetul de stat. Fermierii pot beneficia de apă gratuită indiferent dacă sunt persoane fizice, persoane juridice, organizați în OUAI/FOUAI sau asociație agricolă.

Pentru campania de irigații din acest an, Agenția a alocat  39 milioane de lei pentru lucrările de Întreținere și Reparații aferente infrastructurii principale de irigații aparținând ANIF, precum și 30 milioane lei pentru energia electrică necesară funcționării stațiilor electrice de pompare de bază și repompare și 3 milioane lei pentru apa preluată din sursă (Dunăre și râuri interioare).