LUCRĂRILE DE ÎMBUNĂTĂŢIRI FUNCIARE - CONDIŢIE A PROTECŢIEI ŞI DEZVOLTĂRII MEDIULUI RURAL
Prof. univ. dr. ing. Ion M. NICOLAESCU
Preşedintele Comitetului Naţional Român pentru Irigaţii şi Drenaje

PROBLEME GLOBALE ALE OMENIRII

  În perioada 1950-2000, economia mondială s-a mărit de 7 ori iar populaţia planetei a crescut fără precedent, de la 2,5 la 6,1 miliarde locuitori, concomitent cu ridicarea standardului de viaţă.
  Dezvoltarea economică s-a bazat însă pe exploatarea intensivă a resurselor, cu efecte evidente de alterare a sistemului ecologic planetar, limitând astfel condiţiile de mediu pentru generaţiile viitoare.
  Managementul defectuos afectează cele patru ecosisteme care constituie sursele de hrană ale omenirii: pădurile, păşunile, suprafeţele agricole şi zonele piscicole.
  Pe lângă deficitele biologice înregistrate, dezvoltarea activităţii economice a generat dezechilibre fundamentale în natură şi în special asupra climei. Creşterea intensă a arderii combustibililor fosilieri după 1950 (în 2000 masa de combustibili a fost de 4 ori mai mare decât în anul 1950), constituie germenele efectului de seră care încălzeşte planeta, întrucât emisia de carbon a depăşit capacitatea ecosistemului terestru de a regla dioxidul de carbon atmosferic - odată şi cu despădurirea. Astfel, din datele meteorologice înregistrate sistematic din 1866, a rezultat că cei 14 ani cu cea mai mare temperatură medie sunt întâlniţi după 1980.
  Un prim efect al creşterii temperaturilor globale este atât amplificarea energiei motrice a furtunilor cât şi a numărului acestora, ce au creat pagube economice imense prin distrugerea pădurilor, a drumurilor şi podurilor, a clădirilor şi a altor infrastructuri. Se poate afirma astfel că "natura s-a răzbunat", taxând arderea propriului său combustibil fosilier.
  Nu putem trece cu vederea că şi pe teritoriul României s-au manifestat, la o scară mai mică astfel de fenomene, culminând cu furtuna devastatoare din seara zilei de 21 august 2002 din zona Făcăeni, judeţul Ialomiţa.
  Ce ne rămâne de făcut, atâta timp cât "natura nu are un buton de resetare"?.
  O încercare de a da un răspuns la această întrebare ne-o oferă Lester R. Brown, în cartea publicată de Editura Tehnică în anul 2001 sub titlu:

  "ECO-ECONOMIE. Crearea unei economii pentru planeta noastră",
  prefaţată de către Domnul Ion ILIESCU - Preşedintele României

  Fondator în anul 1974 a institutului de studiere a problemelor globale ale mediului (World Watch Institute din Washington), Lester R. Brown s-a decis în anul 2001 să înfiinţeze Institutul pentru Politica Planetei (Earth Policy Institute).
  Decizia a fost luată în baza a trei concluzii la care acesta a ajuns, pe baza experienţei acumulate în calitatea sa de preşedinte a lui World Watch Institute (citate din prefaţa lucrării):

1. "faptul că pierdem războiul pentru salvarea planetei. Am câştigat multe bătălii, dar prăpastia, dintre ceea ce trebuie să facem pentru a opri deteriorarea mediului pe Pământ şi ceea ce facem continuă să se adâncească. Într-un fel sau altul, lucrurile trebuie să se schimbe".
2. "trebuie să înţelegem ce este o economie ecologică. Avem nevoie de o viziune asupra economiei durabile din punctul de vedere al factorilor de mediu - o eco-economie - un ghid pentru realizarea acestui deziderat şi o evaluare continuă a progreselor acestui efort. Ţelul nostru este să punem umărul la crearea unei viziuni comune referitoare la economia ecologică. Dacă nu vom şti unde dorim să ajungem, nu vom reuşi niciodată să ne atingem ţelul".
3. "pentru a atinge aceste obiective, avem nevoie de un nou tip de organizaţie de cercetare: unul care să elaboreze studii scurte destinate utilizării de către mass-media, de către politicienii mult prea ocupaţi şi care să poată fi transmise pe INTERNET. Aceste articole de dimensiuni mici nu se substituie cercetării aprofundate a problemelor de mediu, cercetare realizată de World Watch Institute, World Resources Institute şi multe alte centre specializate în cercetarea problemelor de mediu".

  Aşadar, economia şi ecologia sunt în prezent două discipline aproape incompatibile, care pornesc de la premise contrare: în timp ce economiştii văd indicatorii economici explozivi, ecologiştii văd o economie care deteriorează mediul şi clima - cu consecinţe imprevizibile. Astfel, economiştii şi ecologiştii trebuie să lucreze împreună pentru a proiecta şi construi o eco - economie, care să asigure atât progresul economic cât şi condiţiile existenţei umane pentru viitor (principiile dezvoltării durabile). Lester R.Brown consideră că eco- economia poate fi realizată cu tehnologiile existente, cu condiţia ca piaţa să comunice costul total al produselor şi serviciilor pe care le cumpărăm - adică să spună adevărul ecologic.
  Legat de acest ultim aspect, Oystein Dahle -fost vicepreşedinte al companiei ESSO pentru Norvegia şi Marea Nordului a făcut următoarea remarcă:
  "Socialismul a colapsat din cauză că nu a permis ca preţurile să spună adevărul economic. Capitalismul poate colapsa din cauză că nu permite ca preţurile să spună adevărul ecologic."

  Studiile şi cercetările efectuate în timp, au evidenţiat faptul că cele trei tipuri de hazard se manifestă pe teritoriul României pe o suprafaţă de aproximativ 5 milioane ha, pentru fiecare.
  Aceste suprafeţe se suprapun într-o oarecare măsură, existând zone unde acţionează două sau toate cele trei tipuri de hazard. În condiţiile în care cât mai multe lucrări individuale de îmbunătăţiri funciare se suprapun pe aceeaşi suprafaţă, constituie lucrări cunoscute sub denumirea de "amenajări complexe hidroameliorative".
  Până în anul 1990, în urma unor investiţii foarte mari (aproximativ 10 miliarde dolari SUA), au fost realizate amenajări de îmbunătăţiri funciare constituite în principal din:

• 2,2 milioane ha pentru combaterea eroziunii solului, (Figura 1);
• 3,2 milioane ha cu lucrări de desecare -drenaj pentru combaterea excesului de apă pe terenurile agricole, din care 157 mii ha amenajate cu drenaj închis (Figura 2). Înainte de execuţia lucrărilor de desecare-drenaj, o parte din aceste terenuri au fost apărate împotriva inundaţiilor prin îndiguire, realizându-se 1.181 km de dig la Dunăre şi 1.183 de km de dig pe râurile interioare. Tot pentru apărare împotriva inundaţiilor şi regularizarea cursurilor de apă au fost executate 115 baraje şi poldere, iar în zonele colinare cca. 1.100 lacuri (iazuri);
• 3,1 milioane ha amenajate pentru irigaţii (Figura 3);

  Prin destinaţia lucrărilor de îmbunătăţiri funciare - de a proteja resursele principale ale supravieţuirii (pământ, apă şi energie) - împotriva efectelor create de comportarea hazardată a naturii, aceste amenajări constituie infrastructura primară de dezvoltare durabilă a spaţiului rural.
  În acest scop, România trebuie să beneficieze de proiecte de dezvoltare rurală durabilă întocmite pe spaţii individualizate, în baza unor criterii specifice stabilite pe zone hidromorfologice, pornind de la delta Dunării şi terminând cu zona montană. Un astfel de proiect trebuie să cuprindă dezvoltarea în spaţiu şi timp a tuturor lucrărilor de infrastructură, a activităţilor şi serviciilor care să asigure durabilitatea resurselor naturale pentru generaţiile viitoare. De aceea, proiectul de dezvoltare rurală va avea o durată de implementare de peste 25 de ani şi el va suporta modificări şi ajustări în timp, în funcţie de evoluţia condiţiilor socio-politice şi a modificărilor climatice. Din acest punct de vedere, proiectul trebuie să aibă un caracter deschis şi flexibil pe principiile eco-economiei. Avantajul major al acestui proiect este acela că va disciplina dezvoltarea acestui spaţiu în timp, eliminând intervenţiile întâmplătoare ale unor factori de influenţă.
  Întocmirea proiectului trebuie să se bazeze pe studii complexe, care să evidenţieze resursele naturale, sociale (activităţile principale ale populaţiei, religie, obiceiuri tradiţionale, folclor), silvicultură, turism, istorie (situri arheologice), arhitectură locală, etc.
  De aceea, la întocmirea proiectului trebuie să participe o echipă complexă de specialişti, bine instruiţi pentru o astfel de performanţă.
  Este înţeles că lucrările de îmbunătăţiri funciare trebuie să fie integrate în proiectul de dezvoltare rurală a acestui spaţiu, atât cele care sunt realizate cât şi cele necesare a fi proiectate.
  Bine concepute, executate, întreţinute şi exploatate, amenajările de îmbunătăţiri funciare justifică pe deplin efortul financiar prin efectele economice, sociale şi ecologice. Din păcate, nu sunt îndeplinite în totalitate condiţiile menţionate.
  Starea actuală a unor părţi din infrastructura amenajărilor de îmbunătăţiri funciare a constituit un obiectiv bine difuzat prin mijloacele mass-media. Cauzele principale ce au determinat ca anumite lucrări să nu atingă parametrii proiectaţi sunt următoarele:

• reducerea investiţiilor a condus ca unele lucrări necesare în amenajare să nu se realizeze. Aici este vorba în primul rând, de neexecutarea lucrărilor de impermeabilizare la mai mult de 50% din reţeaua canalelor de irigaţii. De asemenea, nu s-a realizat funcţionarea automată a staţiilor de pompare şi echiparea cu mijloace de măsură a volumelor de apă livrate beneficiarilor;
• fenomenul de devastare declanşat din 1990, în amenajările de irigaţii (staţii de pompare, linii electrice, echipament de udare, ş.a.) şi de combatere a eroziunii solului (păduri de protecţie);
• durata de funcţionare a unor lucrări de peste 25-30 de ani şi lipsa suportului financiar necesar pentru întreţinere şi reparaţii.

  Evitând abordarea cu detalii de specialitate, pentru valorificarea la potenţialul maxim a amenajărilor existente de îmbunătăţiri funciare în scopul dezvoltării spaţiului rural, este necesar să se realizeze următoarele obiective:

• Asigurarea resurselor financiare la nivelul necesar activităţii de întreţinere, reparare şi exploatare;
• Întocmirea unui Program Naţional de reabilitare şi modernizare a amenajărilor, ţinând cont de cerinţele eco-ecomoniei şi a celor sociale, în context cu modificările climatice. Prin acest program se urmăreşte economia de apă, de energie la pomparea apei şi reecologizarea amenajărilor (în primul rând plantaţii silvice);
• Adaptarea Programului Naţional de gospodărire a apelor la cerinţele amenajărilor de îmbunătăţiri funciare şi a producţiei de hidroenergie. Aceste ultim obiectiv, vizează în principal reducerea consumului de energie de pomparea apei în sistemele de irigaţii alimentate din Dunăre.

Consider că pentru început, realizarea acestor obiective este condiţionată de:

• Măsuri de restructurare instituţională a sectorului de îmbunătăţiri funciare, cu respectarea următoarelor principii:
  - Descentralizare;
  - Participarea utilizatorilor la managementul lucrărilor de îmbunătăţiri funciare;
  - Asigurarea forţei de muncă specializată în domeniu.
• Măsuri legislative pentru asigurarea protecţiei resurselor de sol şi apă de către utilizatori (beneficiari), cu respectarea principiului că cele două resurse constituie un bun naţional, ce trebuie transmis generaţiilor viitoare;
• Înfiinţarea Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Îmbunătăţiri Funciare.

    După anul 2000 situaţia s-a ameliorat considerabil, Guvernul actual acordând o atenţie deosebită sectorului de îmbunătăţiri funciare.
    Astfel, începând cu anul 2001 şi până în prezent au fost reabilitate o mare parte din lucrările de îmbunătăţiri funciare, din care, 1,3 milioane ha în sistemele de irigaţii. În plus, au fost alocate fonduri pentru acoperirea deficitului de instalaţii pentru aplicarea udărilor, statul subvenţionând cumpărătorul în proporţie de 50%-70% din costul acestora.

  *   *    *

    Sunt conştient că obiectivele propuse nu pot fi realizate uşor, dacă întreaga populaţie a ţării nu va înţelege realitatea şi datoria pe care o avem cu toţii pentru viitoarele generaţii. Odată cu înţelegerea şi măsurarea realităţii, vom putea acţiona în timp util pentru dezvoltarea în condiţii eco-economice a spaţiului rural..Câtă dreptate are Lester Brown afirmând că "dacă nu vom şti unde dorim să ajungem, nu vom reuşi niciodată să ne atingem ţelul".